22 decembrie 1989, o zi a vietii mele

by CRISTI ROMAN


CONTEXT: Aveam 11 ani si jumatate si eram in clasa a sasea. Locuiam pe strada Nicolae Constantinescu, in Dorobanti, la 300 de metri in linie dreapta de Televiziune.

AMINTIRI:
Prima amintire pe care o am din 22 decembrie 1989 este urmatoarea: soare afara. Eram cu fratele meu in sufragerie si ne jucam. Televizorul mergea. Tin minte cum la un moment dat m-a atras televizorul fiindca am vazut o multime de oameni. In acel moment eu nu stiam nimic de ceea ce se intimplase pe 21 decembrie seara. Acum era 13:30, ceva de genul asta. Oamenii multi erau la Televiziune, linga mine, iar eu vedeam asta pe TV. Scurta pauza: acum imi aduc aminte ca in urma cu 2-3 zile vazusem declaratia lui Ceausescu dupa evenimentele de la Timisoara, in care vorbea de derbedei, forte ostile sau ceva asemanator.

Dupa amiaza au ajuns la noi acasa Sorin – unchiul meu (fratele mai mic al mamei), impreuna cu sotia lui, Dana (se casatorisera doar de 4 luni si jumatate). Toata lumea pe tv: transmisiile maraton, zvonurile, etc.

Important: seara, undeva pe la 19:00/20:00 am iesit cu Sorin si Dana afara, pe Calea Dorobanti. Mama ne-a zis sa avem grija.
Se inserase, nu prea se circula cu masinile, oamenii erau pe mijlocul strazii, iar citiva distribuiau primul numar din “Libertatea”. Ne-am intors la fix, pentru ca la scurt timp a inceput sa se traga si in zona Televiziuni.
Acasa, toata familia din nou pe tv. Pentru ca incepusera sa se vada trasoarele si sa se auda puternic focurile de arma, ai mei au pus paturi in geamuri, sa nu se vada lumina de afara. Le era teama. Aparusera acele zvonuri cu lunetistii prezenti pe terasele blocurilor si care te pot impusca direct in casa ta.
La un moment dat am vrut sa ma culc, insa imi era frica din cauza focurilor de arma, asa ca l-am chemat pe unchiul meu in camera mea. Cu patura pusa in geam, tot vedeam direle de lumina de la trasoare.
A doua zi sau a treia zi ne-am pus toti pe masina si ne-am mutat in casa parintilor matusii mele, Dana. Acestia stateau  undeva in Tei, deci la distanta mai mare de Dorobanti/TVR. Cind am plecat, ne-am bagat repede in masina, fiindca se tragea pe linga noi. Pina in Tei, masina tatalui meu a fost controlata de doua-trei ori de “revolutionari” (asa se facea, ti se controla masina, ca se vada daca nu esti terorist si ascunzi ceva, practic toata lumea banuia pe celalalt, iata un mecanism usor indus atunci de zvonistica generala).
In apartamentul din Tei stateam pe balcon si auzeam focurile de arma din departare. Pe tv incepusera zvonurile legate de sosirea iminenta a armatei ruse pentru interventia in Revolutia Romana.
Tin minte ca pe 25 eram deja inapoi, la noi acasa, Ceausescu fusese impuscat, iar noi asteptam difuzarea casetei pe TVR. Asa fusese facut anuntul si asa s-a si intimplat, undeva noaptea tirziu.
Apoi, undeva dupa 28 sau 29 decembrie, a nins. A nins puternic si noi am iesit din casa. Era totul alb peste cimentul rosu. Deja, in Bucuresti, erau sute de morti.

FINAL:
Au urmat apoi nenumaratele nopti pierdute de mine in fata televizorului pentru a asista la infinitele dezbateri din Parlament. Atunci cind s-a format CPUN, CNFSN, etc. Intr-o noapte, de atita folosinta nonstop, tubul televizorului a cedat: imaginea a disparut, se auzea doar sunetul. Prima cenzura impusa ad-hoc politicienilor de atunci, chiar de catre televizor! Bravo lui!

Cum a aratat ziua voastra de 22 decembrie 1989?

Foto sus: www.orasul.ro