Cristi Roman

CONTEXT: Aveam 11 ani si jumatate si eram in clasa a sasea. Locuiam pe strada Nicolae Constantinescu, in Dorobanti, la 300 de metri in linie dreapta de Televiziune.

AMINTIRI:
Prima amintire pe care o am din 22 decembrie 1989 este urmatoarea: soare afara. Eram cu fratele meu in sufragerie si ne jucam. Televizorul mergea. Tin minte cum la un moment dat m-a atras televizorul fiindca am vazut o multime de oameni. In acel moment eu nu stiam nimic de ceea ce se intimplase pe 21 decembrie seara. Acum era 13:30, ceva de genul asta. Oamenii multi erau la Televiziune, linga mine, iar eu vedeam asta pe TV. Scurta pauza: acum imi aduc aminte ca in urma cu 2-3 zile vazusem declaratia lui Ceausescu dupa evenimentele de la Timisoara, in care vorbea de derbedei, forte ostile sau ceva de genul asta.

Dupa amiaza au ajuns la noi acasa Sorin - unchiul meu (fratele mai mic al mamei), impreuna cu sotia lui, Dana (se casatorisera doar de 4 luni si jumatate). Toata lumea pe tv: transmisiile maraton, zvonurile, etc.

Important: seara, undeva pe la 19:00/20:00 am iesit cu Sorin si Dana afara, pe Calea Dorobanti. Mama ne-a zis sa avem grija.
Se inserase, nu prea se circula cu masinile, oamenii erau pe mijlocul strazii, iar citiva distribuiau primul numar din “Libertatea”. Ne-am intors la fix, pentru ca la scurt timp a inceput sa se traga si in zona Televiziuni.
Acasa, toata familia din nou pe tv. Pentru ca incepusera sa se vada trasoarele si sa se auda puternic focurile de arma, ai mei au pus paturi in geamuri, sa nu se vada lumina de afara. Le era teama. Aparusera acele zvonuri cu lunetistii prezenti pe terasele blocurilor si care te pot impusca direct in casa ta.
La un moment dat am vrut sa ma culc, insa imi era frica din cauza focurilor de arma, asa ca l-am chemat pe unchiul meu in camera mea. Cu patura pusa in geam, tot vedeam direle de lumina de la trasoare.
A doua zi sau a treia zi ne-am pus toti pe masina si ne-am mutat in casa parintilor matusii mele, Dana. Acestia stateau (stau si acum) undeva in Tei, deci la distanta mai mare de Dorobanti/TVR. Cind am plecat, ne-am bagat repede in masina, fiindca se tragea pe linga noi. Pina in Tei, masina tatalui meu a fost controlata de doua-trei ori de “revolutionari” (asa se facea, ti se controla masina, ca se vada daca nu esti terorist si ascunzi ceva, practic toata lumea banuia pe celalalt, iata un mecanism usor indus atunci de zvonistica generala).
In apartamentul din Tei stateam pe balcon si auzeam focurile de arma din departare. Pe tv incepusera zvonurile legate de sosirea iminenta a armatei ruse pentru interventia in Revolutia Romana.
Tin minte ca pe 25 eram deja inapoi, la noi acasa, Ceausescu fusese impuscat, iar noi asteptam difuzarea casetei pe TVR. Asa fusese facut anuntul si asa s-a si intimplat, undeva noaptea tirziu.
Apoi, undeva dupa 28 sau 29 decembrie, a nins. A nins puternic si noi am iesit din casa. Era totul alb peste cimentul rosu. Deja, in Bucuresti, erau sute de morti.

FINAL:
Au urmat apoi nenumaratele nopti pierdute de mine in fata televizorului pentru a asista la infinitele dezbateri din Parlament. Atunci cind s-a format CPUN, CNFSN, etc. Intr-o noapte, de atita folosinta nonstop, tubul televizorului a cedat: imaginea a disparut, se auzea doar sunetul. Prima cenzura impusa ad-hoc politicienilor de atunci, chiar de catre televizor! Bravo lui!

Cum a aratat ziua voastra de 22 decembrie 1989?

Foto sus: www.orasul.ro

Sondajul referitor la petrecerea Revelionului 2007 le gasiti aici. Practic, cei mai multi au votat pentru “acasa, cu familia”. De azi, pina pe 24 decembrie, va propun un sondaj despre Mos Craciun, pe care il gasiti in partea dreapta.

Asa cum am promis ieri, revin cu poze de la petrecerea de final de an a Gazetei Sporturilor, care a avut loc luni seara, in clubul Fratelli din Bucuresti. Pozele sint facute de mine, insa mi-a murit aparatul dupa 7-8 poze, fiindca am venit nepregatit.
Deci, prima poza: o poza generala din club in care am surprins involuntar un sarut:

A doua poza (de la stinga): Emanuel Terzian (acum sef la sport la Realitatea TV), Oana Dusmanescu (redactor sporturi GSP), Luminita Paul (sef departament sporturi GSP).

A treia poza: Marian Visu, in prezent e PR la PRO TV/TV SPORT.

A patra poza: Oana, pe pernele din club (bautura…..).

A cincea poza: eu, cu Lucian Ionita (a plecat la HP, dar a ramas colaborator la Recursul Etapei).

Satisfacuti sau dezamagiti, astea-s pozele, altele nu mai am.

Nu e un material pupincurist, sa fie clar de la inceput!

Am ajuns la Gazeta Sporturilor in octombrie 2004, dupa 8 ani petrecuti la TVR Sport. Am devenit redactor de sporturi (atletism, gimnastica, federatii, Comitetul Olimpic, etc). Cap limpede o data sau de doua ori pe luna.

Fara simbete sau duminici libere (doar o data pe luna), fara concediu de doua saptamini de Sarbatori. Cu nervi uneori, cu momente de deznadejde, cu momente in care crezi ca munca ta nu este vazuta, cu momente in care esti extrem de invidios pe ceilalti romani care in weekend stau cu familia, care la 6 seara, in timpul saptaminii, sint acasa.

Cu momente in care implinirile sint traite de toti, iar acreala se revarsa asupra tuturor. Cu secunde in care surprinzi o reactie de satisfactie a cuiva care a smuls o declaratie ce va face pagina intii. Cu trairi care te drogheaza pur si simplu in momentele in care un subiect la care au lucrat mai multi sparge piata.

Cu amenintari din partea multor oameni publici cunoscuti. Cu telefoane date de acestia sefilor. Cu sefi care chiar tin la oamenii lor. Cu pumni luati in figura, la propriu, in sali sau pe stadioane. Cu bucuria unei fotografii sugestive. Cu orele petrecute in masina, pe drum, aiurea, in fata unor institutii din care desteptii Romaniei te trateaza de sus si pe sus. Cu berea bauta la 11 seara cind ti-ai terminat treaba intr-un oras de provincie.

Mai presus de toate, cu relatii la care ai tinut enorm destramate, cu nervi in familie, cu copii neglijati, cu parinti uitati si prieteni abandonati.

Am parasit Gazeta Sporturilor acum doua luni si jumatate, pentru o functie de conducere. De curind, am parasit respectivul post pentru a ma intoarce la Gazeta Sporturilor.

Adrian Stanciu, expert in piata muncii din Romania, spunea acum ceva vreme ca pentru un angajat important e sa stie ce fel de om e viitorul lui patron, sef, conducator. Acela e un factor determinant. Am revenit la GSP mindru de cei doi ani petrecuti aici, ani care mi-au rapit insa numeroasele deplasari externe pe care le-am facut cu TVR.

Pentru toate momentele frumoase din 2004 incoace, pentru amalgamul de momente bune si rele, pentru cei care conduc GSP si permit libertatea jurnalistica de calitate a ziaristului interesat de meseria lui, pentru vorba buna care te atinge in creier exact cind esti pe punctul sa-ti iei cimpii, pentru sentimentele fiecarui angajat, pentru trairile de suporter din redactie la marile meciuri de fotbal, handbal sau tenis, pentru nervii care strabat redactia farimitind o zi intreaga de munca, pentru meseria de jurnalist. Pentru calitatea oamenilor angajati la GSP. Pentru toate astea, sint mindru ca am revenit la Gazeta Sporturilor.

Si, culmea, ma voi ocupa mai mult de fotbal!

Foto 1: Cu fotoreporterul Alex Nicodim (stinga), intr-un hotel din Bacau, in octombrie 2005.
Foto 2: Cu colegii, la petrecerea de final de an 2005.

Asa cum stiti, actorul Ernest Maftei a murit acum o luna, la virsta de 86 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca. Am avut o parere buna despre el ca actor, e adevarat ca nu am apucat (sau vazut) filmele din anii ‘50/’60/’70 in care a jucat cel mai mult, dar, prin aparitiile pe tv din ultimii ani, mi-a devenit simpatic.
Care e subiectul de azi? Pe unele linii de troleibuz care duc spre Drumul Taberei (69,71, 90, 91) exista acele monitoare pe care ruleaza anunturi publicitare, stiri (foarte vechi, cele de sport au minimum 7 zile vechime, va spun sigur!), etc.
Ei bine, firma Stenyon (ceva cu mezeluri) ruleaza la nesfirsit in prezent spoturile publicitare in care Ernest Maftei joaca, si in care acesta ne invita sa degustam produsele firmei respective si, mai mult, ne ureaza Sarbatori Fericite!

Voi ce parere aveti? Ar merge si un spot in care Gica Petrescu ne recomanda sa cumparam nu stiu ce colectie de muzica?