viaţă de bloc
Wednesday, March 14th, 2007MarÅ£i seară, ajung acasă; ora, cam 21:30. ÃŽn scara blocului, doamna Tătar, care locuieÅŸte la parter, femeie de 60 de ani, 100 de kilograme ÅŸi cu vreo cinci cîini în grijă, îmi bagă sub nas o foaie ÅŸi mă întreabă dacă sînt de acord cu instalarea de repartitoare pe calorifere. “Cum să nu, de cînd aÅŸtept!”, îi zic. Urc cu liftul pînă la mine, timp în care mă gîndesc ce naiba s-a întîmplat cu pensionarii din blocul meu, care pînă acum erau cei mai aprigi duÅŸmani ai repartitoarelor (ÅŸi ai oricăror modernizări de bloc). Somn uÅŸor, noapte bună.
Ieri dimineaţă, să tot fi fost cam 11:00, aud voci dese pe scara blocului. Arunc un ochi pe vizor, iar ochiul vede un nene la vreo 75 de ani, necunoscut proprietarului ochiului. Alte foi ţinute în mînă, alte discuţii.
Revin la computer, acest nou organ al corpului meu. După vreo 10 minute, bătăi în uşă. Deschid: nenea pensionarul. Curat îmbrăcat, îngrijit, se vede că n-a trăit degeaba 75 de ani. Care pensionar îşi începe povestea: “Sîntem mai mulÅ£i care nu sîntem de acord cu ce vrea să facă Tătar, noi nu vrem repartitoare, sînt numai ÅŸmecherii, hoÅ£ii, nu e bine”. Pe foaia pe care o Å£ine în mînă disting, în timp ce-mi vorbeÅŸte rar, o listă cu numerele de apartamente ÅŸi cu semne “DA” sau “NU” în dreptul lor. “Cam mulÅ£i de nu!”, îmi zic în gînd.
“E, ce ziceÅ£i?”, mă întreabă el. Eu: “ÅžtiÅ£i, vă dezamăgesc. Eu chiar vreau repartitoare. Am stat în altă parte, timp de doi ani, unde, graÅ£ie repartitoarelor, iarna plăteam facturile cu 50% mai mici”. Se întristează, dar nu mai încearcă alte argumente. Mă notează cu “DA” ÅŸi pleacă la următorul apartament.
Viaţă de bloc.




