Cristi Roman

Aşa cum poate cei mai multi ştiţi, săptamînalul cultural Dilema Veche a fost cumpărat de vreo jumătate de an de Dinu Patriciu. Asta e.

Problema e că, în ultimul timp, pe lîngă promovarea agresivă şi impusă a noului tabloid Click, parte din acelaşi trust, care-şi face loc în paginile săptămînalului de elită (lucru ce se petrece de cîteva săptămîni şi remarcat şi de Tolo), a crescut, şi tot creşte, preţul revistei.

Dacă acum un an Dilema costa 1,5 lei, acum ea costă 3 lei! A ajuns chiar mai scumpă decît Caţavencu. Înteleg că DV nu scoate bani din publicitate (nu există aşa ceva), dar iată că de la venirea lui Patriciu ca patron preţul acestei reviste culturale urcă şi tot urcă. Eu o cumpăr şi aşa voi face şi de acum încolo. Problema e că o parte dintre cititori este reprezentată de studenţi.

Citiţi astăzi pe blogul culinar PAPABUN care sînt ultimele fiţe prezente în restaurantele din Bucureşti. Merită!

Citiţi astăzi aici un comentariu despre tema satanismului din muzica rock românească. Există sau nu? Exagerare sau adevăr?

Da, fiindcă multe dintre lucurile pe care le veţi citi acum, aici, par aiurea pentru cei de 16-18-20 de ani. Da, pentru că dacă aveţi sub 26 de ani e foarte posibil să vă plictisiţi citind următoarele. Şi, în fine, ultima explicaţie: fiindcă subiectul despre care voi scrie are legătura cu prietenii mei, care au toţi între 26 şi 30 de ani.
E mai mult un post adresat celor 14-15 prieteni alături de care am sărbătorit sîmbătă ziua prietenului nostru, Radu Iordache.
Da, mă număr printre acei norocoşi care au prieteni mulţi si buni, sudaţi în timp. Am trecut împreună prin momente rele, bune, triste, vesele. Ce faci însă cînd sărbătoreşti un om care tocmai a împlnit 29 de ani?
- începi să nu mai iei moartea ca pe un lucru imposibil sau extrem de îndepărtat;
- începi să faci mişto, glumind că cine s-a însurat primul, logic, va fi primul şi la moarte (sumbre glume, este?);
- conştientizezi că mai e foarte puţin pînă cînd tot grupul va avea copii;
- în cazul unora, copiii mai au doar cîţiva ani şi vor merge la şcoală;
- rememorezi, după mai multe beri, momentele picante din trecutul unora;
- te ţii de burtă de atîta rîs;
- gluma principală între tipi e că drumul spre toaletă e o prezenţă mult mai stresantă decît acum 3-4-5-6 ani;
- eşti convins că şi în 2040 tot Gică Petrescu vei asculta la petreceri;
- te simţi foarte bine şi simţi fericire în tot trupul (asta e în cazul meu, nu ştiu ceilalţi cum s-au simţit).
În final, vă recomand un bar/pub foarte ok, în care ne tot vedem în ultimele luni: se numeşte Home Bar şi e pe strada Xenopol (lîngă Biserica Anglicană din Parcul Grădina Icoanei). Atmosfera e propice pentru întîlnirile grupurilor sudate de prieteni, servirea e impecabilă (am descoperit acel respect şi bun simţ întîlnit peste tot în puburile din Occident), berea bună, preţurile în nota obişnuită.
PS: Am decis să nu public poze cu grupul nostru. Doar cu elemente ale atmosferei din Home Bar. E mai bine.

Azi am petrecut cîteva ore prin centrul Bucureştiului. Impresii:
- Chiar vizavi de Intercontinental, direct pe trotuar, dvd-urile pirat se vindeau fără probleme, pe măsuţe instalate;
- 3 motociclişti făceau curse de viteză între Magheru şi Intercontinental;
- Din interiorul bisericii italiene răsuna pînă afară, puternic, un concert de orgă;
- Oameni puţini, maşini puţine;
- Librăria Cărtureşti era plină de tineri; mi-am luat şi eu ultimul cd Gotan Project, Lunatico, în varianta digipack cu bonus două clipuri (64 lei);
- Calea Moşilor e un imens şantier care, surprinzător, oferă semnele unui viitor bulevard decent, cu alveole separate de parcare, linii noi de tramvai şi asfalt în putere.

Să fiţi iubiţi!