cristiroman.ro

Lumea privita prin ochii lui Ioan Chirila e calda, umana si n-are nici o legatura cu lumea pe care o traim in prezent, zi de zi. Si totusi, e reala, nu e inventata. Si nu tine doar de faptul ca povestirile lui au loc acum nu-stiu-cite-zeci-de-ani, ci de talentul sau, observatia iesita din comun, chiar si pentru lumea jurnalistica, si tabloul intreg in care ingramadeste fermecator cifre, nume, intimplari, toate legate asa de bine si de logic incit ti-ai dori sa-ti petrecti restul vietii intr-un sezlong de padure, citind la nesfirsit cartile lui.

Am achizitionat de curind primele trei carti din Integrala Ioan Chirila, editata de Gazeta Sporturilor (inca se pot lua, de pe shop.gsp.ro). Trebuie sa fac o marturisire: gratie tatalui meu, caruia ii multumesc acum enorm, am citit cind eram mic cartile scrise de Ioan Chirila, fiindca tatal meu le-a cumparat cind au aparut prima oara. Poate si cartile lui Chirila m-au facut sa ma indrept de mic spre presa sportiva, cine stie….Asa ca acum, seara de seara, dupa ce-mi termin colaborarile, ma bag in pat si (re)calatoresc macar 10-15 minute fie prin Mexic, fie prin Germania, fie prin Spania, sau pe unde a mai calatorit si scris Ioan Chirila. Ma bucur cind citesc despre un sofer de autobuz mexican indeminatic sau despre cum creaza foarte atent, pe 6-7 pagini, atmosfera de dinaintea meciului Romania  – Anglia de la CM 1970. Fiindca, in caz ca n-ati descoperit cartile lui Ioan Chirila, el asta face: povesteste ce vede, fara a se dedica in totalitate fotbalului/sportului. Din cartile lui inveti cum era viata in lumea noastra acum zeci de ani, cum erau oamenii, societatile, cum era presa, cum erau impartite saracia si bogatia, cum erau sportul si oamenii sportului.

Pacat ca actuala situatie a presei romanesti si problemele care au inundat si acest sector al economiei, ca si, pur si simplu,  mersul atit de diferit al presei moderne, ii impiedica pe ziaristi sa-si dedice timp valoros pentru astfel de scrieri. Au existat incercari, insa facute rapid si cred ca e loc de mult mai bine.

As vrea sa-l vad pe Tolo povestind intr-o carte ascunzisurile meseriei lui si momentele inedite pe care le-a trait, fiindca stiu ca are un simt aparte pentru micile amanunte care pot da o valoare neasteptata si inedita unei carti. Eu stiu insa sigur ca peste o vreme, cind lucrurile se vor reaseza economic si noptile vor fi mai linistite, Catalin se va apuca serios de scris. As vrea sa-mi vad fosta sefa de la Gazeta, Luminita Paul, povestind pe indelete participarile ei la Olimpiade sau la turnee de tenis. As vrea sa-mi vad fostul sef de la TVR Sport, Andi Vilara, cel care m-a aruncat cu adevarat in batalie, avind curaj sa ma trimita in deplasari externe, scriind o carte valoroasa de memorii sportive si de calatorie din lumea atletismului.

Uneori imi vine si mie sa ma apuc sa scriu o carte de memorii si calatorii pe fondul zecilor de deplasari externe pe care le-am facut ca ziarist sportiv in 12 ani de presa, dar revin cu picioarele pe pamint. Sa povestesc cum am fost servit cu bere intr-un bar de pe un virf de munte din Suedia de catre chiar proprietarul intregului munte :) , miliardar in euro (al doilea al Suediei dupa proprietarul IKEA), si care, dupa ce i-am spus ca sint roman, a replicat: “Atunci, placerea mea e si mai mare“. Se intimpla in ’98, tocmai implinisem 20 de ani si am fost foarte emotionat. Atunci am constientizat pentru totdeauna ce bine e sa fii modest, corect si de treaba. Normal ca am crezut ca omul era un simplu barman care sta de-o viata in spatele tejghelei, cu zimbetul sau cinstit pentru fiecare dintre clienti. Mai tirziu mi s-a spus cine era de fapt barbatul si ca, pur si simplu, uneori, ii face placere sa puna bere in pahare si sa serveasca la bar. Evident ca voi duce cu mine in mormint aceasta amintire.

Sau despre cum am simtit la modul propriu respiratia urit mirositoare a lui Iliescu prin ’01, sau cum am alergat prin ’02 dupa micul om politic Adrian Nastase pe scarile sediului partidului sau, cind avea toata Romania, de la mic la mare, la picioare, doar sa-i reamintesc ca n-a pomenit macar o data cuvintul sport intr-unul dintre nenumaratele sale programe de guvernare scoase din burta doar pentru ca asa trebuia. Si cum micul om politic Adrian Nastase s-a intors atunci spre alt om mic, Serban Mihailescu, si i-a aruncat peste umar, doar ca sa aud eu si cameramanul care ma urma, “Asa e, Serbane, vezi, am uitat, trebuia sa-mi aduci aminte”.

Amintirile sint si mai numeroase, si mai spumoase, insa…….probabil insa ca volumul  s-ar vinde in 83 de exemplare. Sint realist de micul meu nume. Insa voi trebuie sa puneti mina neaparat pe cartile lui Ioan Chirila, fiindca sint valoroase. Sa le cititi ziua, seara sau noaptea. Sau sa le faceti cadou copiilor vostri, fiindca, foarte probabil, o sa-i ajutati enorm in viitorul pe care si-l vor trasa apoi singuri.

Multumesc, Ioan Chirila.

PS: As fi sincer dezamagit sa aflu ca exista ziaristi sportivi care inca n-au citit cartile lui Ioan Chirila. De 2-3 ori :) Mai bine sa nu aflu :) .