Review Avatar
Am vazut aseara Avatar (3D). Mi-a placut filmul si fiindca, din punctul meu de vedere, reprezinta genul de film care devine punct important in istoria cinematografiei. Personal, mi-a placut Avatar acum la fel de mult precum mi-a placut Minority Report in 2002.
Dupa parerea mea, filmul are un mesaj clar anti-razboi sau, poate mai exact, anti-expansiune. La fel, cred ca cel mai clar apropo ecologist indreptat spre societatea reala este legat de distrugerea padurii din Amazon - vezi scena in care armata umana distruge copacii (”sint doar simpli copaci“), in frunte cu cel mai important copac al populatiei Na’avi.
Da, realizarea tehnica e excelenta si se merita vazut filmul 99% pentru aceasta reusita clara tehnica.
M-au amuzat cele citeva clisee, introduse special doar pentru ca pecetea Hollywood sa se simta in apele ei, printre care momentul in care avatarul actorului principal se infige sa dea mina cu tatal tinerei, cu seful tribului - e exact genul de scena omniprezent in filmele americane cu adolescenti in care el se duce sa dea mina cu tatal ei. Alte clisee clare hollywoodiene au fost cele in care comandantul oamenilor rosteste in actiune replici de genul “Come to papa”. Pacat, oarecum.
Sint trist cind aud acum ca sint oameni pe care filmul i-a facut sa reflecteze mai mult la relatia om-natura. Inseamna ca au trait cam degeaba pina acum, daca nu au constientizat deja acest lucru. Oricum, e bine si asta, daca filmul schimba mentalitatea macar pentru 100.000 de oameni de pe lumea asta, e un cistig.
Am ramas cu mici intrebari, de genul de ce armata avea nevoie de un om care sa se infiltreze bine in rindul populatiei Na’avi desi personajul lui Sigourney Weaver era evident deja de mult timp bine adaptat - vezi si scenele in care se joaca cu copiii Na’avi, pe care ii admira si de care se mira ca “s-au facut mari”. Sau de ce personajul principal se misca intr-un scaun de rotile la fel de rudimentar ca cele din anul 1925, sa zicem, desi actiunea se petrece acum in 2154, iar tehnologia dezvoltata de oameni e formidabila. Dar am banuit ca acest lucru a fost creat special de Cameron & scenaristi in contextul in care personajul principal era un om sarac in viata obisnuita, pe care doar armata il putea ajuta sa-si recapete mersul.
La fel, cred ca echipa filmului putea sa gaseasca un dialect mai special pentru populatia Na’avi, nu unul care sa se apropie atit de mult de fonetica dialectelor populatiilor indigene din Africa actuala. Sau poate si aici s-a dorit un mesaj. Da, Avatar poate fi un film si despre expansiunea SUA spre tarile de genul Irak, Afganistan, fara discutii.
Cameron a declarat ca a avut nevoie de ani buni pentru a duce la final proiectul filmului fiindca a asteptat ca tehnica sa se dezvolte suficient. Eu mai am o opinie, nu tin foarte mult la ea, dar mi-a trecut prin cap: cred ca regizorul a avut nevoie si de o schimbare de regim prezidential in SUA pentru a lansa acest film. Fiindca apropierile de mesaje si de actiuni din film cu viata si politicile regimului Bush sint evidente.
Da, ma bucur ca am vazut Avatar, fiindca e punct de referinta in lumea filmului si fiindca e o realizare tehnica asa cum ma asteptam pentru perioada actuala. Daca nu l-ati vazut, mergeti sa-l vedeti.
Aceasta e parerea mea despre film, nu sint un specialist in rewiew-uri, insa iubesc filmele. Daca aveti alte pareri sau daca doriti sa va impartasiti propriile opinii sau sa ma contraziceti cu ceva, astept cu placere sa o faceti. Multumesc.







L-ai vazut in IMAX 3D?
Nu stiu diferenta sau daca e acelasi lucru….am vazut in “Real 3D”, am purtat ochelari speciali.
.
IMAX e ecranul ala circular/rotund?
Daca la asta te referi nu, nu mai exista asa ceva in Irlanda, cica a dat faliment acum cativa ani
Si e tare pacat ca l-au inchis. Acum cred ca ar fi fost ocupat 100% tot timpul.
“An IMAX screen is bigger and curved, so that the image really fills your field of vision. An IMAX screen is usually about 5 stories high! Digital 3D is on a regular sized movie screen. So both will give you a 3D image, but the IMAX image will probably be a more intense experience as you may get the sensation of “motion” etc while watching the IMAX film.”
“The world’s largest cinema screen and IMAX screen is in the LG IMAX theatre in Darling Harbour, New South Wales. It is approximately 8 stories high, with dimensions of 35.73 m × 29.42 m (117.2 ft × 96.5 ft) and covers an area of more than 1,015 m2 (10,930 sq ft)”
Da recunosc ca ai mers cam departe cu ideile insa acum dupa ce-am citit are logica ce spui, si dupa ce am vazut filmul mai ales. E adevarat ca multi au ramas incantati doar de realizarea tehnica si atat nu au reusit sa iasa din limitele astea de gandire, asa ca ma repet - e corect ce spui despre film.
Din pacate eu nu l-am vazut in 3d…..
da semnalul cu distrugerea amaon l-am identificat si eu. dar nu stiu cat va sensibiliza acest semnal pe cei care defriseaza.
Interesant post. Mie mi s-a parut un cliseu aproape tot filmul: comandantul alienat si abrutizat apare in mai toate filmele de razboi americane; absolutizarea raului si al binelui fara nici o nuantare; ideea Salvatorului (mereu un individ singuratic si slab fizic) care la un momentdat e renegat de cei pe care ii ajuta; povestea de dragoste imposibila, de cele mai multe ori un triunghi amoros in care cel de-al treilea devine, din dusman de moarte al concurentului, cel mai bun aliat si asta mereu in momentul culminant al actiunii; alienii mereu umanoizi, mereu vorbitori si de engleza, mereu cu o organizare sociala similara cu cea umana; etc.
Ceea ce mi-a placut a fost natura Na’avi, mai ales muntii zburatori, faptul ca planeta era un tot unitar… si realizarea tehnica :).
Este interesant acest blog, ai putea sa-l actualizezi mai des..:)