Despre un an atat de diferit
by CRISTI ROMAN
2014 cu 10 zile trecute si multe de tot ramase. Cred c-am trait cea mai indiferenta trecere dintre ani din viata mea. Nu ma bucur ca s-a dus 2013, nu ma intristez ca s-a dus. La fel legat de 2014. Daca viata ar fi un singur an, intins pe durata a, sa zicem, 900 de luni sau 27.000 de zile, la fel de indiferent mi-ar fi.
Anul asta e anul fara planuri. Anul fara asteptari. Anul fara scanteie. E anul in care nu ma gandesc la ce va fi, la ce-a fost, la ce m-asteapta, la ce urmeaza. E anul in care vreau sanatate si atat. E anul de la care nu mai vreau sa am sperante.
Dezamagit in continuare de oameni. De modul in care se roteste viata in jur fara a gasi cale de iesire. Dar in care singur te-ai bagat. Sunt oameni in viata asta care ne spun ca ne iubesc dar care se iubesc doar pe ei. Precum feederii, in general barbati, care-si indoapa femeile din viata lor, din cauza nesigurantei si a temerii ca femeia “lor” sa ajunga “a altcuiva”, pana cand acestea devin obeze si nu se mai pot misca, asa exista si oameni care-si inconjoara asa-zisii parteneri cu un zid atent tesut de fapte, vorbe si blesteme, tot din cauza nesigurantei lor, din care e greu de tot sa mai iesi. Dar unii ies. Se iese cumva, dar se iese cu suferinta multa, pentru anii irositi degeaba. Pentru ca persoana respectiva iti mananca sau iti va manca ani buni, ani frumosi, ani in care puteai face altceva. Ce oameni mici, ce oameni fricosi, Doamne. Asta nu e iubire, este pur egoism si pura frica de viata din jurul tau. Se iese, pana la urma, dar trebuie sa se iasa atent, pentru a nu afecta elemente importante din jur. Unii, necunoscatori deloc, doar din citite sau auzite, zic ce se poate iesi brusc. Dar nu e adevarat. Nu e deloc. Se iese incet, greu. Ce om mic, sa tii langa tine sub orice forma un om doar fiindca tie ti-e teama de viata si de viitorul tau.
Probabil de-aia nu ma astept la nimic si nu sper nimic de la 2014. Probabil ca daca se va intampla ceva atunci sa pot sa ma bucur in liniste, cu putere.
Nu inteleg de ce esti atat de pesimist. Nu toti oamenii sunt la fel, nu toate relatiile sunt la fel, nu exista doar oameni care au interese ascunse si care sunt preocupati numai de propria persoana.
Pe ici, pe acolo sunt si aceia care reprezinta exact opusul lor … putini, dar sunt… numai ca de cele mai multe ori preferam sa stam langa cei care dau bine in viata noastra, care ne fac pe moment sa radem sa ne credem mari si nemaipomeniti … dar atat … cand ramanem singuri cu gandurile noastre realizam ca nu este ceea ce vrem …
De mult n-am mai frunzarit blogul tau si ca sa nu cad in tentatia aia “curaj , lasa un comentariu” ca nu prea stiu clar de ce tot timpul as comenta ceva chiar daca nu-i nimic transcedental si nici inteligent…o fi din curiozitate..tipic femeilor ..de ce-as fi eu altfel?Azi ma tenta sa pun in comentariu un diagnostic:criza personala,rezultatul crizei daca rezisti = persoana noua puternica cu sanse de 100% de a nu recidiva intr-o alta criza….Da banuiesc ca nu aveai nevoie de un diagnostic nu??? Deci o zi buna ca o pacinta facuta de bunica iti doresc.