cristiroman.ro

In urma cu 25 de ani asistam si ajutam bucuros la colectarea si incarcarea a 45 de lazi de fructe, ce plecau din curtea bunicilor din sudul tarii, in remorci si tractoare, spre Piata Obor din Bucuresti. Eram un copil si-mi petreceam vacantele de vara acolo, in uriasa curte ce gazduia zeci de pomi fructiferi, o vita de vie uriasa si culturi intregi de rosii, ardei sau varza.

Am ajuns recent iarasi aici, in curtea bunicilor mei de la sud de tara. Bunicul a plecat acum 5 ani dintre noi, a mai ramas bunica, ajunsa acum la 80 de ani dar parca avand aceeasi infatisare pe care mi-o amintesc de cand eram mic copil: un chip brazdat de riduri, o camasa inflorata si un batic mereu pe cap (demult, tare demult, imi amintesc ca bunica avea un par lung, pana la umeri, si des).

Din curtea de acum 25 de ani au mai ramas florile, vesnic prezente, pe semne. Mai sunt si culturi de ardei sau de varza, insa mai putin bogate. Vita de vie se duce, se stinge, nemaiavand cine sa o ingrijeasca in mod constant, luna de luna. Sute de kilograme de vin ieseau an de an, de aici. Rosiile sunt sterse. Sunt gustoase, cele care mai rezista, asta da, dar sunt fara viata.

Cuptorul de lut, ce in trecut plamadea dimineata de dimineata paine cu maia, aburinda si teribil de gustoasa (ce bine se potrivea cu mancarea scazute de fasole, ce dormita ore intregi in cuptorul cu foc de lemne…) zace parasit acum, ca simplu martor al trecutului.

Cateodata imi imaginez cum s-ar putea schimba din nou curtea, daca ar fi ingrijita mereu si supravegheata sa nu decada. Uneori visez la o afacere culinara pe care s-o creez aici, cu mancare de calitate produsa din pamantul fertil pe care am calcat zeci de ani. Cu o bucatarie taraneasca dotata cu aparatura moderna insa infipta elegant si stilat in jurul cuptorului de lut, pastrand spiritul zonei, in care sa pot gazdui oameni ce vor sa stea o zi sau trei aici, hranindu-i traditional si spunand povesti inecate in vinul rosu al vitei de vie.

Dar ma opresc. Fiindca asa cum e acum, curtea bunicilor e inca vie. S-a transformat doar. Iar bunica e inca acolo, in curtea in care sta de zeci de ani. Noi, cei ce ii urmam in viata, am plecat: unii s-au mutat de acolo in Bucuresti, iar altii din Bucuresti in alte tari. Bunica insa ne asteapta mereu cu bratele deschise. Chiar daca in jurul ei gutuile uscate zac pe jos cotropite de viermi iar rosiile raman inca agatate pe tulpini, scofalcindu-se lent.