cristiroman.ro

A fost bine cand am luat sase luni de pauza totala de Facebook. S-a intamplat intre octombrie 11 si martie 12. Nici macar nu am trisat. A fost pauza totala.

Nu am cum sa renunt de tot la Facebook. Am cunoscut multi oameni vii si valorosi acolo. Insa vreau iar sa fac pauza. Ma gandesc ca cei care tin cu adevarat la mine, cei care sunt curiosi de mine, de lipsa mea sau de viata mea, au cum sa ma contacteze. S-a intamplat si atunci, in cele 6 luni. Am avut trei sau patru oameni care mi-au scris pe email si am corespondat asa. Fiindca nici messengerul nu-l mai folosesc de mai bine de 2 ani.

Cumva Facebookul ajuta, trebuie doar sa nu iesi din aceste limite, ale utilitatii. Problema e ca aluneci spre relaxare, vrei sa vezi ce mai face unul, altul – dintre amicii sau prietenii apropiati, si atunci aluneci rau. Eu alunec, ca ma tot feresc de generalizari. Pe care le condamn la unii dar iata ca le am inca in creier.

Deocamdata nu stiu sub ce forma va veni a doua pauza. Sa inchid iar, de tot, parca nu-mi surade. Am pagina speciala a siteului meu culinar, la care tine foarte mult. Daca imi inchid contul personal de facebook se inchide si pagina speciala. Doar s-o dau altcuiva sa o administreze. E complicat si n-as mai fi eu.

Probabil ca o sa il inchid iar. Pe el, pe Facebook. O sa imi para rau ca voi pierde vesti despre oameni care imi sunt foarte, foarte dragi in ultima perioada. Confrati chefi din toata lumea, prieteni vechi din Romania, oameni din societate la care chiar tin si pe care ii urmaresc (ziaristi reali – nu oameni de PR, scriitori, etc). Si unii dintre acestia s-au mutat in mod real pe Facebook.

Vestea buna este insa ca-mi va ramane acest site personal. Nu vreau sa-l promovez, cred ca in utimele luni am promovat un singur articol de aici. Au trecut anii aia. Insa lipsa timpului de pe facebook sper sa insemne castig in timpul petrecut aici, la scris.

Si o veste si mai buna este ca de cateva zile am inceput sa citesc iar. Avid. In ultimul an cred ca citisem maximum doua sau trei carti. Acum am reluat o carte mare, frumoasa si captivanta rau. Reala. Dura. Intensa. Despre un om, despre un chef american. Povestea lui, de la copilarie, ajungand la cancerul de limba (cum sa fii chef si sa nu mai poti gusta mancarea, cum?) si pana in ziua de azi, cand detine stele Michelin si este in Top 10/15 chefi ai Planetei. Draga Grant, iti multumesc ca mi-ai readus pofta de citit. Si daca dupa ce te termin de citit imi dispare iar pofta nu e vina ta. E a mea. O minte puternica este aceea care nu da vina pe alte minti, sau lucruri, sau oameni, sau fapte. O minte puternica este aceea care, chiar daca apartine unui om real prabusit, reuseste sa gaseasca o cale, pana la urma. Indiferent daca viitoarea lui cale este schilodita. Dar este continuata, nu oprita.

E complicat totul in acest moment si trebuie sa fac ceva. Acesta, cu Facebook-ul, este insa un pas atat de mic din ceea ce ar trebui sa urmeze. Probabil insa ca drumul ala mare, lung si greu, trebuie sa porneasca asa.

Eu iubesc si nu mi-am oprit iubirea.