cristiroman.ro

Auzise deja de la cativa oameni de incredere despre existenta unui calugar, Eftimie, ce sta prin munti si care ar cunoaste secretul linistii sufletesti si al binelui in viata. Chiar daca se simtea stapan pe gandurile sale si avea obiceiul de a analiza constant ideile ce-i navaleau in creier, fie personale, fie din partea celor din jur, el, Serban, a primit cu o liniste deosebita aceasta veste, a existentei calugarului Eftimie. Nu era linistea bazata pe ceea ce stie despre el si despre viata sa. Era o liniste deosebita, de parca ceea ce credea pana in acel moment despre liniste ca stare spirituala ar fi fost doar o joaca. Era o liniste intriganta si nu putea sa nu-i dea curs.

Prin urmare, Serban si-a zis ca trebuie sa dea de calugarul Eftimie, asa ca a inceput sa se intereseze de cum ar ajunge, in prima faza, la un om care l-a cunoscut pe calugarul Eftimie. “Complicata treaba”, si-a zis in prima faza Serban, dupa care s-a calmat stiind ca macar incercarea face mai mereu ca greul sa devina un pic mai usor. Dupa trei zile a reusit sa dea de Ionut, un barbat de 39 de ani ce il cunoscuse pe calugarul Eftimie in urma cu 6 ani. “Da, mi-a schimbat viata intr-un mod foarte simplu, de nebanuit“, i-a spus la un moment dat Ionut lui Serban.

Firesc, Serban a dorit sa afle din gura lui Ionut despre ce este vorba, care este acest secret, insa nu a aflat prea mult: doar au discutat despre viata in cea mai mare parte a timpului. “Nici macar nu e vorba de religie”, au fost printre ultimele cuvinte ale lui Ionut inainte ca cei doi sa-si incheie intalnirea. “Mergi si cauta-l, nu e usor de gasit, daca daca ai rabdare vei da de el”, i-a mai spus Ionut.

Serban a aflat doar zona aproximativa in care ar locui calugarul Eftimie dar si faptul ca acesta isi muta uneori locul fiindca, de la o vreme, tot mai multi oameni ajungeau la el si marea majoritate ajungeau degeaba, nu aveau nimic in suflet care sa suporte o schimbare de spririt. Calugarul Eftimie si-a zis ca daca va fi mai greu de gasit atunci doar cei care au puterea si perseverenta de a-l gasi sunt cei cu sanse la schimbare.

Serban si-a facut un bagaj minimal, si-a luat cateva zile libere de la munca si a plecat in munti. A ajuns in aceeasi zi in zona in care Ionut l-ar fi vazut ultima oara pe calugar. A intrebat oamenii din zona daca stiu unde sa dea de acesta. “Apai nu stiu exact sa iti spun, maica, ca de mult n-a mai dat pe aici, cobora uneori din munti si se plimba pe aici prin comuna, da’ nu mai stiu nimica. Am auzit io ca e om intelept da’ uite ca m-am sfiit ca sa vorbesc cu dumnealui“, i-a zis o femeie in varsta lui Serban. A plecat mai departe, pret de cateva comune, trecand prin paduri stufoase si drumuri prafuite.

A doua zi insa Serban a avut noroc. Un barbat intre doua varste i-a indicat pe unde ar putea fi. Barbatul era cioban si il vazuse doar cu o zi in urma pe calugar. “Da’ sa stii ca nu primeste pe nimeni decat daca are incredere in ochii tai. Se zice ca asa iti vede sufletul. Io n-am vorbit cu dumnealui ca n-am dilema in viata, sau nu-mi dau seama“, i-a mai zis ciobanul. Serban s-a pus la drum, a luat-o pe o poteca indicata si a tot urcat pe munte, printre copaci rasfirati si tufisuri uscate. Dupa un sfert de ora a zarit undeva in stanga lui un fel de coliba, precum cele pe care le facea cand era mic, cu prietenii, la bunicii de la tara. In fata colibei statea un om batran ce parea a lucra ceva cu niste crengi.

Serban s-a apropiat calm de batran, fara a merge mai incet ca pana atunci. Simtea deja o mare liniste in el si parca ii disparuse oboseala, picioarele ii erau usoare. Batranul a auzit miscare in jurul sau, s-a intors catre Serban si l-a privit in ochi, zambindu-i. “Bine ai venit!“, acestea au fost primele cuvinte ale calugarului Eftimie, fiindca da, el, calugarul Eftimie s-a prezentat dupa ce i-a urat bun venit strainului din fata sa. Strain?

Serban si-a dat jos rucsacul, a scos o sticla mare de apa, doua pahare si a turnat in fiecare, intinzandu-i si calugarului unul. Acesta a acceptat si a baut cu sete din pahar. “Am si eu apa, sa stii, uite, e colo sa, in casuta mea“, i-a zis pe un ton glumet calugarul. Serban a zambit. Se simtea deja in largul sau.

Cei doi au inceput sa vorbeasca, uneori sa taca si sa priveasca padurea si muntele. La un moment dat Serban i-a zis ca vrea sa-i spuna motivul pentru care se afla acolo. “Firesc, cumva stiu de ce esti aici. Si am sa-ti spun chiar acum ce cred, dar zi-mi intai ce te framanta exact“, l-a linistit din vorbe calugarul, fiindca Serban devenise putin precipitat in timp ce se pregatea sa-i puna intrebarea suprema.

“Parinte“, a inceput Serban, insa a fost oprit de calugar. “Nu mai imi zi parinte, nu stiu de ce toata lumea imi zice asa. Eu sunt Eftimie, stiu ca unii oameni imi spun calugar si nu ma deranjeaza, insa parinte nu vreau sa mi se spuna“. “Bine“, a continuat Serban, “spune-mi te rog cum sa fac sa ma impac cu credinta mea. Adica…nu cred neaparat in Dumnezeu, nu cred ca exista cu adevarat si ca se afla in ceruri, undeva deasupra noastra. Si vad ca multa lume, in jurul meu dar si in multe alte locuri din lumea asta, se afla in conflict cu alti oameni pe acest subiect, Dumnezeu, credinta. Nu stiu ce sa cred, uneori ma simt coplesit si vinovat fiindca nu cred in existenta in sine a lui Dumnezeu, uneori ma simt bine, impacat, dar pana la urma nelinistit. Nu stiu ce sa fac, cred ca…”. “Stai, nu mai continua”, l-a intrerupt calugarul Eftimie. “Serban, cred ca este bine ca in dialogul cu lumea asta care uneori ne impovareaza spiritul si ne amaraste sa aplicam numele de “Dumnezeu” credintei noastre. Fie ca tu crezi in binele facut de tine sau de alti oameni, fie ca tu crezi in tine si in ceea ce faci si gandesti clipa de clipa, fie ca tu crezi in destin, sperante sau vise, ei bine, uite, eu cred ca toate aceste tipuri de credinte ar trebui sa poarte numele de Dumnezeu. Si atunci cand un bigot te ademeneste intru amareala, zi-i ca da, si tu crezi in Dumnezeu, mereu ai crezut si vei crede in Dumnezeu. Dar tu sa stii in tine, in spiritul tau, ca acest “Dumnezeu” este credinta ta proprie, este calea ta si sa nu te abati de la ea. Esti un om echilibrat, stiu ca te-ai gandit uneori la cee ce iti spun acum dar la fel de bine stiu ca uneori oamenii au nevoie de incurajari, chiar daca sunt la fel cu cele din mintea proprie, din partea unor alti oameni pe care ii considera superiori. Nu suntem superiori, Serban, nici unul dintre noi, fiecare suntem rezultatul propriei noastre cai in viata. Asa ca indiferent ce problema ai, ce te framanta, tu mergi in continuare inainte in calea ta, daca ai convingerea puternica si sigura ca aia e calea spre binele tau. Daca in interiorul tau este liniste cand vrei sa iei o decizie, venita la capatul unor profunde si nelinistite discutii cu tine insuti, si simti ca este decizia buna, ia-o! E un intreg lant de lucruri sau fapte sau decizii ce se pot schimba intru liniste cand iei decizia buna, dar sa fii tu sigur ca e buna! Acum, in cazul tau, a fost problema credintei, sa fie in Dumnezeu, sa fie in altceva…si te-am inteles. Insa aproape orice lucru greu din viata noastra poate fi schimbat daca ne deschidem, daca nu mai dam socoteala celor ce ne amarasc sau lucrurilor ce ne dau inapoi sau vor sa ne schimbe calea. Un lant de ganduri si fapte bune pot schimba o viata de om. Mergi linistit inapoi acum, Serban“, a mai spus calugarul Eftimie.

Cei doi au baut iar cate un pahar de apa. Odata cu apa ce-i intra in organism, Serban simtea cum il navaleste o stare de bine, dar diferita fata de toate starile de bine de pana atunci, din viata lui. “Cum ai ajuns sa locuiesti aici, parinte? Care a fost viata dumitale pana acum?“, l-a intrebat Serban. Un pic uimit, calugarul i-a raspuns:  “Ei bine, om bun, raspunsul este foarte simplu. Asa am vrut, a fost decizia mea sa vin sa locuiesc in pustietate, asa am gandit ca e mai bine si asta ma face fericit. Multi nu m-au inteles, aveam alta viata, diferita fata de ceea ce sunt acum si fac acum. Nu fac nimic acum, de fapt“. Calugarul a izbucnit in ras si Serban a facut la fel.

Trecusera mai bine de doua ore de discutii si acum si se insera usor. Avea cale lunga spre comuna de jos si atunci Serban s-a hotarat sa plece.  “Parinte, de ce crezi ca oamenii care au stat de vorba cu dumneata nu spun si altora acest secret, de a da numele de “Dumnezeu” oricarui tip de credinta pentru a evita conflictele?“, l-a mai intrebat. Calugarul l-a privit cateva clipe. “Stii, eu niciodata nu le-am spus sau nici macar nu le-am sugerat sa nu impartaseasca altora cuvintele mele. In primul rand mi s-a parut deplasat, de parca as fi un soi de conducator ce merita respectat si urmat in toate cele, pe cand nici vorba de asa ceva. Nu stiu, probabil ca ei au decis asa fiindca au inteles ca lupta in viata e o treaba personala, calea spre cunoastere la fel, si fiecare drum este batut cu pasi diferiti de fiecare om, nici unul nu calca exact, la milimetru, in acelasi loc. Cred ca si-au dat seama ca este mai sanatos, mai plin pentru spiritul si binele fiecarui om ca acel om sa-si gaseasca singur calea decat sa-i fie pusa pe tava. Nu stiu, Serban, asa cred eu acum“, si-a incheiat calugarul Eftimie raspunsul.

S-au despartit pana la urma, si-au strans mainile si Serban i-a spus calugarului ca spera sa mai vina candva sa-l vada. “Poate vei veni, poate nu vei veni, daca nu vei mai veni insa am sa stiu ca iti este bine si ca ti-ai gasit calea si linistea, asa ca nu vreau sa te mai vad, om bun“, i-a spus calugarul Eftimie pe un ton glumet. Desigur ca in mintea sa calugarul si-a spus ca si-ar dori sa-l mai vada peste cativa ani pe Serban, doar asa, ca sa mai stea de vorba cu un om bun.

Nu a facut decat cativa pasi si Serban s-a intors brusc spre calugar. “Parinte…mi-ai zis ca sunt un om bun, de ce spui asta?“. Calugarul i-a raspuns direct si sigur, de parca avea raspunsul pregatit: “Toti cei care ajung la mine si cu care stau de vorba sunt oameni buni. Tu insa ai ceva in plus: esti singurul pana acum care m-a intrebat de viata mea, de trecutul meu, chiar daca nu ti-am zis eu prea multe. Adica nu ti-a pasat doar de problema ta sau de oful tau, ai vrut sa vezi si despre mine, adica ai vrut sa vezi despre cei din jurul tau. Nu multi fac asta atunci cand cauta ajutor, om bun. Mergi impacat acum, drum bun, Serban!”.

Dupa doua zile in care a ajuns acasa fara sa se grabeasca, Serban a luat decizia grea la care se gandea de la o vreme, de care era sigur ca este cea mai buna solutie, decizia care avea sa il ajute in viata-i ce avea sa urmeze din acel moment.

(Poti citi AICI toata seria de Povesti Colorate)