Sentimentul superb al demisiei *
by CRISTI ROMAN
In mai bine de 16 ani de munca, mi-am dat demisia de sase ori. Nu am fost niciodata demis.
Prima demisie
S-a intimplat in septembrie 2004, de la TVR Sport. Mi-a fost greu, dupa 8 ani acolo. Fusese primul meu loc de munca. Cel mai greu a fost cand i-am zis de plecare sefului meu de atunci, Radu Naum. Am trecut peste. Pana m-am angajat insa la GSP, in octombrie 2004, am stat acasa 4-5 zile. Cele mai linistite. Aici vreau sa ajung. La sentimentul ala extraordinar cand stateam acasa si nu faceam nimic, fericit insa ca incep munca intr-un loc la care visam de ceva vreme.
A doua demisie
S-a intamplat in septembrie 2006, de la GSP. Tentat de functie, poate si de bani (desi nu mult mai multi), am plecat redactor-sef la o revista lunara de IT, Xtrem Pc. Tolo, seful mare GSP, s-a bucurat ca plec pe functie mare, mi-a spus atunci un lucru foarte misto despre restul colegilor de la GSP si mi-a urat succes.
A treia demisie
La revista de IT, neintelegeri cu patronul, diferente de viziuni. Am stat doar o luna si jumatate si mi-am dat seama ca locul meu nu e acolo, in sistemul ala. Mi-am dat demisia intr-o seara de vineri, noiembrie 2006, si m-am simtit extraordinar de bine si de liber. In acea seara, drumul de la munca pana acasa a fost cel mai placut din lume. Pluteam intr-un Bucuresti aglomerat si mohorat de toamna umeda si grea. A doua zi am plecat din oras, la munte, si a fost reconfortant. Au urmat apoi trei saptamani in care, stiind ca ma voi reintoarce 100% la GSP, linistit fiind ca am un loc de munca asigurat, m-am odihnit mult, am deschis acest blog, etc.
A patra demisie
Cred ca a fost cea mai grea, absolut. Am plecat de la GSP fiindca tocmai ma hotarasem, de cateva saptamani, sa plec in Irlanda. Se intampla la inceputul lui 2008. A fost greu sa ma duc si sa le explic simplu si direct, lui Tolo si Gusti, sefii mari din GSP, ca trebuie sa plec. Am avut parte atunci de una din cele mai frumoase discutii din toata cariera mea profesionala. Am stat toti trei la Tolo in birou, mai bine de jumatate de ora. Tolo pe scaunul lui, Gusti pe un scaun din fata biroului, eu sprijinit de un geam, apoi in fund, pe jos, pe mocheta. Tolo s-a asezat si el pe mocheta, pe jos. Au incercat sa ma convinga cu propuneri tentante, insa nimic, dar absolut nimic nu ma mai tinea in Romania, dpdv profesional. Oricum, am sa le multumesc toata viata lui Tolo si Gusti pentru perioada petrecuta acolo.
A cincea demisie
A cincea demisie, e de fapt, prima din Irlanda, unde m-am stabilit din 2008. Dupa un an si jumatate de munca la un restaurant asiatic, din februarie 2011 pana in toamna lui 2012, am simtit ca trebuie sa merg mai departe. Am cautat in paralel un nou job si cand am fost sigur ca l-am obtinut, mi-am dat demisia. Au urmat apoi doua saptamani de vacanta in Romania, in octombrie 2012. Stiti ce odihnitoare este o vacanta venita dupa ce tocmai ai incheiat un job si urmeaza sa incepi un altul?
A sasea demisie
A avut loc acum cateva zile, de la Royal Marine Hotel din sudul Dublinului, unde am muncit pentru ultimele aproape 6 luni, de cand am parasit localul asiatic. Am invatat extrem de multe, am pus o baza formidabila pentru meseria de chef profesionist, insa nu m-am mai simtit in largul meu, din multe motive. Si e mare pacat, cred, sa ramai intr-un job care te face sa nu dormi bine. Ziua sau noaptea ;). Am inceput oricum, de 3-4 saptamani, munca in paralel intr-un alt hotel din sudul Dublinului, insa mult mai mic si mai linistit. Imi place, ma inteleg bine cu cei de acolo (executive cheful este o femeie tanara, mai tanara decat mine) si de la 1 aprilie voi lucra doar pentru acest mic hotel. Sper sa-mi fie bine.
E clar, perioadele de dupa demisii sunt extraordinare, cu doua conditii:
1. Demisia sa ti-o dai tu, adica la dorinta ta, nefortat de sefi, etc.
2. Sa stii sigur ca iti gasesti rapid un nou loc de munca, sa nu ramai in pana de bani, sau, cel mai bine, sa fii sigur ca ai deja un alt job. Sigur ca exista si varianta in care pleci dintr-un loc de munca fara sa ai nimic sigur in fata ta, insa deobicei acest lucru se intampla cand chiar simti ca explodezi.
Voi ce experiente aveti cu demisiile?
——————————————————————————–
(* Articol scris prima oara pe acest blog in primavara lui 2007 si reeditat acum cu noile demisii. )
Demisii ?
Cre ca au fost doua mari si late …
Prima din functia de redactor muzical si radio DJ de la Radio21, dupa 2 ani de live. Motivele au fost staturatia, salarul care batea pasul pe loc, mari diferente de opinie cu redactorul sef, care bineinteles era o “ea” ce mai mult zacea sub sef. Am tot incercat sa ii explic ca mie nu imi este nimeni sef, si ca eu ce fac fac bine, dar nu a priceput, ca era o vaca cu minte de gaina. Am dat-o dracu si am plecat …
Dupa plecarea mea, a plecat cam toata echipa …
A doua demisie, a fost din propria mea firma din functia de administrator, si director executiv. Bineinteles ca motivul a fost asociatul meu, care dupa ce ca nu facea nimic, ptr ca nu se pricepea si era preocupat si de alte alea, incepuse sa ridice pretentii financiare din ce in ce mai mari, sa nu mai zic de pretentiile lui de BOSS. L-am dat dracu, am lasat tot, i-am dat dividentele si m-am dus in treaba mea. Dupa 6 luni de zile, dintr-o firma in profit si in continua ascensiune, a bagat-o in faliment, momentan are si cateva procese ptr niste creante la furnizori si la stat.
In rest … eu sunt o fire independenta. Eu nu am sefi, si am grija mereu sa le aduc aminte la toti de acest lucru. Sunt managerul unei magazin cu profil IT si pana cand fac ce vreau, si sunt multumit de bani cu care sunt rasplatit, nu vad motive sa plec; dar nicodata sa nu zicem niciodata, ptr ca eu vad lucrurile pe termene scurte, nu ma aventurez sa vad si in viitor.
felicitari pentru subiectul ales Criti! Este foarte interesant. La mine au fost mult prea multe demisii pentru a incepe sa le enumar, dar nu regret nici una din decizii.
Si-acum ce sa-ti urez: “La Multe Demisii!” ????
:))))))
Hehe… m-ai tentat. Asa ca o sa-ti povestesc si eu. Sa nu injuri daca scriu prea mult :D
Primul job: anul I de facultate: DTP internship la o gazeta gen Catzavencu, in Galati. Munca: 17 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Da, 17. Adica mai mult decat dublul unei zile de munca. Luati aminte, tinerilor muncitori!
Motivul plecarii: dupa 3-4 luni mi-a cedat ficatul. Deci – medical.
Al doilea job: DTP in Galati, in paralel cu functia de profesor de franceza in Braila. Programul de lucru: dimineata 3-4 ore de predare in braila > fuga cu masina la Galati, pentru inca 4-5 ore de DTP > fuga cu masina la braila, ca sa mai predau cateva ore la seral.
Motivul plecarii: venirea in bucuresti.
Primul job in Bucuresti: editura “prietenii cartii”. jobul: sa stau in curent si sa ma uit in gol. Durata: 3 zile.
Motivul: nu mai insist aici…
2. editura “national”. jobul: dtp de carte. durata: 2 saptamani.
Motivul demisiei: salariu la jumatate din cel negociat. Ma futeti? Pa!
3. job mai serios: DTP la “piata financiara”, 2 ani si ceva. Invatat meserie pe paine.
Motivul plecarii: dupa 2 ani de zile salariul cazuse, din cauza de inflatie, la jumatate. Cand am cerut actualizare, mi s-a dat cu tifla. OK, atunci pa.
4. Voxtime Romania. Flash Junior. Aici l-am cunoscut pe Rich, de la care am invatat MULTE.
Motivul plecarii: dupa un an si ceva simteam cum lancezeam vazand cu ochii. In plus, Rich plecase deja, eu ramanand singurul subordonat al fufei pe care-o futea sheful. O zic pe fatza pentru ca era “public knowledge” (cine are urechi de auzit, sa auda)
3. ASF. Corporatie IT. Jobul meu: sa umplu golul de la rubrica “Graphic Designers” din sectiunea de “Development Team” de pe mapele de licitatie de proiect. Great job, great money, doin nothin’.
Motivul plecarii: ca sa ma asociez cu niste italieni si sa deschidem impreuna o tipografie digitala in romania.
4. Firma cu italienii. Job: DTP (dupa niste ani de flash si de web, era evident un downgrade, pe care eram hotarat sa-l suport in ideea ca treceam totusi pe un plan mai serios, pe management, pe afaceri mai serioase)
Motivul plecarii: dupa un an am descoperit niste caractere execrabile printre partenerii mei italieni. In plus, am realizat ca “tipografia digitala” era doar o gogoritza (nici acum n-au facut nimic, la 2 ani dupa ce le-am lasat firma pe care le-am facut-o, in bratze).
Ce am invatat din experienta cu italienii: intai, ca am o singura viata, nu-mi permit sa mi-o irosesc asteptand pomana viselor altora. si in al doilea rand, am invatat ca pot si ca vreau sa-mi devin propriu stapan, am descoperit gustul angajarii si formarii de oameni / echipe. Gust pe care-l simt zi de zi, si-mi place.
Ce fac acum? nu zic, pentru ca nu vreau sa-mi fac reclama aici. Conteaza restul povestirii :)
eros, bafta!
multumesc, Cristi :)
si… sa ai un Paste fericit!
Sper sa te mai uiti pe comentariul asta si sa raspunzi la urmatoarea intrebare: asa de nasol era la XPC? Eu citeam XPC de prin perioada in care se chema PC Gaming si am incetat sa o citesc lunar acum vreo 2-3 ani, dar aproape tot timpul mi-a lasat impresia de a fi o revista buna, chiar daca avea destule defecte.
Misto subiect. Am si eu cateva demisii si plecari din asocieri cu tipi infecti, dar cea mai ciudata demisie de care am auzit a fost aceea a celui mai bun amic al meu, nu dau nume ca munceste la un cotidian. Lucra tot in DTP, la o revista de fitze, numai gagici in redactie, toate snoabe, obsedate de program, dezorganizate qestii. Nici sa fumeze nu-l lasau, mereu aveau ceva de schimbat, de modificat, de corectat. Lucra la fitzuica aia lunara cat la un cotidian. Intr-o zi, la finele unei editii, mai era o ora s-o trimita in tipar sau ceva de genul, le-a zis: “Ma duc sa fumez”. Si au trecut vreo doi ani de atunci. Ce ziceti de asta?
As vrea sa vb mai multe cu eros daca se poate!!!! E important!!!!
Oti, acesta e blogul lui Eros Nicolau:
http://graffiti.hbfx.com/
merci frumos! nu ma asteptam la un raspuns asa rapid!
Sunteti tari de tot.
Pe mine gandul unei demisii ma inspaimanta inca!Dar cred ca mai am de invatat deoarece sunt de abia in drum spre a 2-a. Ce e cel mai comic/tragic e ca prima data am plecat din cauza unui coleg nesuferit cu care chiar nu reuseam sa ma inteleg iar acum sunt pe punctul de a face acelasi lucru, din aceeasi cauza. Chiar toate locurile de munca au un astfel de specimen?
Eu am doar o demisie la activ din cauza ca nu ma suportam cu sefa mea de atunci. Aveam tendinte de misoginism din cauza ei.
Acum lucrez in domeniul tipografic, am tot o sefa, dar …ma inteleg de minune.
Va anunt cand o sa fiu in drum spre a doua….
tu chiar esti fericit ca bucatar? rili-rili?
misto articolul fiule. as fi renuntat insa la fraza de inceput cu numarul de demisii contra 0 demiteri. adica parca suna a palmares si nu cred ca asta era ideea.
@gigixy – absolut da, e o meserie formidabila si daca o practici si intr-un loc fain atunci e superba. eu inca nu am avut acest noroc, de aceea tot caut pana voi gasi ceva potrivit. multumesc de mesaj!
@jordache – mersi. nu e palmares, asa e, insa asa a iesit textul.