cristiroman.ro

Avioanele devin aurii in lumina asfintitului.

Pe strada, gramezi de oameni subtiri si mai putin subtiri au iesit la alergat. Singuri sau cate doi. Sunt mai multi oameni care alearga decat merg. Printre ei si pe langa ei alearga si biciclete, cu caschete, pe banda maronie de la marginea soselei. Tramvaiul se opreste lin in statie, se odihneste pret de cateva secunde, apoi pleaca iar in drumul sau plictisitor spre centru. Doar tramvaiul si masinile de seara ce duc alti oameni spre case taie linistea alergatului si a pasilor de catei plimbati in fuga de stapani. Un ambalaj de ciocolata este luat de langa zidul unei case de vantul timid si aruncat pe roata unei biciclete.

De sus, in continuare, motoarele avioanelor aurii la ceas de seara ne canta tuturor.

Se scurg lunile si trec anii. Pesemne ca ne apropiem de moarte, indiferent de cum sau cand se va produce. Dar nu despre moarte e vorba. Cat de diferiti suntem, si e bine ca suntem asa. Ma izbesc cuvinte cu putere in creier in timpul zilei, cand orice altceva fac, numai langa calculator nu sunt, sa le scriu. Acum parca-mi bat joc de vorbe si de ganduri, cand incerc sa le scriu. De ce mi se intampla asta, de ce nu pot teleporta automat gandurile in varianta scrisa? Sa port oare un reportofon mereu cu mine, langa mine, asa cum fac multi ziaristi sau scriitori din lumea asta? Probabil ca stiu ei ceva, probabil ca s-au izbit de nefericirea profunda de a fi izbit intens de ganduri puternice ce se pierd apoi, ore dupa. Click aici ca sa citesti mai departe textul »

Pe 20 decembrie 2010, undeva la ceas de seara, primeam urmatorul comentariu pe acest site, la articolul “Primele concluzii despre Irlanda“, pe care il publicasem in iunie 2008, la doar cateva luni dupa ce ajunsesem in Dublin, dupa 30 de ani de Bucuresti: “Si eu care joi am bilet spre irlanda si 2 genti cu haine pentru a-mi face traiul mai bun….un Craciun fericit pentru toti!”. Numele comentatorului: Petro. In adminul siteului am vazut ca il cheama Petronel Duca.

Apoi, pe 14 ianuarie 2011, am primit iar un comentariu de la el, mult mai lung, dar care incepe asa: “Salut. Am venit cu sotia si copilul de pe 1 dec 2010″. Click aici ca sa citesti mai departe textul »

Relatia mea cu televizorul este una simpla: il urmaresc doar daca am ce vedea la el. Daca nu, nu. Uneori insa, daca sunt foarte obosit dupa o zi grea de munca, mai butonez aiurea, nu ascund lucrul asta. As fi ipocrit sa spun ca nu ma uit la televizor. Oricum, media zilnica nu cred ca depaseste o ora: uneori poate chiar 30 minute. Mereu seara. Niciodata dimineata/in timpul zilei. Nu-i agreez prea mult pe extremistii care proclama ca nu mai au televizor de ani de zile, ca nu-l suporta, dar stau toata ziua cu ochii in computer. Ei fac acelasi lucru ca cei pe care ii condamna ca stau non-stop lipiti de televizorul care “tampeste”: difera doar tipul de gadget, prieteni ;). Insa unii oameni nu stiu ca in constiinta umana exista “libertatea de a alege”. Click aici ca sa citesti mai departe textul »

Spre deosebire de sfanta mea treime cinematografica, in zona muzicala situatia este un pic diferita, fiindca in timp am ascultat mult, mult mai multa muzica decat am vazut filme (o fi un lucru general pentru noi, ca oameni? chiar ma intreb sincer).

La baza sunt ceea ce se cheama intr-un termen demodat – rocker. De la rock-pop pana death/black-metal. In paralel, alaturi de rock, in timp gusturile mele muzicale au vibrat mult spre jazz. In ultimii ani preferintele mi s-au diversificat spectaculos – sa nu mai spun ca in prezent ascult cu placere multa muzica noua, asa-zis comerciala, ce se difuzeaza pe posturile irlandeze de radio. E vorba de multe dintre hiturile astea noi din ultimul an pe care le stim cam cu totii. De exemplu – pot spune clar ca Macklemore mi se pare chiar un tip foarte ok – si nu pentru 20 dollars, ci pentru Can’t Hold Us –  in comparatie cu Professor Green, ca sa vorbesc doar de hip-hop-eri. Click aici ca sa citesti mai departe textul »

In casa mica sunt flori de tei,
Dar si-o pisica si trei ardei.

Nu stie nimeni cum au ajuns aici,
In casa plina de furnici.

Doar un gandac, grasut si surd,
Stie misterul cel absurd.