JURNAL: Budapesta, prima zi

Aşa cum am promis, vă voi povesti de astăzi cum am petrecut o săptămînă în Ungaria, la Budapesta, cu o escală de o zi la Viena, în Austria. Pentru mine, a fost a 8-a vizită în capitala Ungariei.

ZIUA 1 - Duminică 20 mai

Am părăsit cu prietena mea România duminică dimineaţă, 20 mai, pe ploaie. Cursa Wizz Air de Budapesta (175 RON biletul/om, dus-întors, cu toate taxele, superchilipir) a plecat de la Otopeni la ora 6:10 dimineaţa şi a ajuns la ora 6, ora Ungariei. Am ieşit din România/intrat în Ungaria cu buletinul, nici un fel de probleme, mai mult de 10 secunde n-am stat la fiecare control; este foarte reconfortant să călătoreşti în noile condiţii.

camera.jpgLa Budapesta am fost aşteptaţi de Roby, originar din Sighetul Marmaţiei, în prezent student la Politehnică în Ungaria, unul dintre prietenii foarte buni şi oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut prin intermediul acestui blog. Se ocupase deja de achiziţionarea abonamentelor noastre de transport pe o săptămînă (autobuz, tramvai, metrou, etc - 3600 forinţi sau 15 euro, foarte avantajos, ţinînd cont că doar o singură călătorie costă 0,95 euro). La 9 am ajuns la hostel (36 euro camera dublă/noapte - curat, baie curată) să ne lăsăm bagajele, iar la 12 ne-am cazat. Am locuit în zona ultracentrală, la 50 de metri de Operă şi de bulevardul Andrassy, cel mai faimos al Ungariei, aflat în patrimoniul UNESCO.

copaci.jpginsula.jpgÎntre timp, Roby ne-a dus pe Insula Margareta, primul obiectiv, zonă aflată chiar în oraş, accesibilă şi cu tramvaiul şi cu autobuzele. Insula e cunoscută drept un spaţiu preferat pentru cei care vor să facă mişcare, dar despre acest subiect, sportul de masă în Budapesta, voi avea un post separat. Ne-am întins un pic pe iarbă, apoi am admirat copacii imenşi, dar şi o fîntînă arteziană superbă.

sfstefan.jpgDupă un scurt somn la hostel, după-amiază am ieşit iar în oraş. Mai întîi am fost la Basilica Sfântul-Ştefan, impresionantă şi masivă, o construcţie simbol care a început în anul 1851 şi s-a finalizat în 1905. În interior sînt păstrate moaştele Regelui Ştefan I, primul rege al Ungariei şi sfântul protector al acestei ţări. Din păcate, noi am ajuns după ora 17:00, cînd era închisă.

fusbal.jpgDupă acest moment a urmat un scurt popas pentru bere bună şi rece într-un loc underground, frecventat de tinerii din Budapesta. Imensa hală, plină de mese din lemn vopsite de oricine doreşte să facă acest lucru, are pereţii plini de desene&grafitti, după acelaşi model, cine vrea să deseneze ceva, e liber să o facă. Într-un colţ, am jucat fussball împreună cu Roby, iar eu am reuşit unica performanţă din istoria acestui sport de a marca 3 autogoluri consecutive, într-un interval de 20 de secunde!

pod.jpgSeara am urcat în Buda (Dunărea, foarte lată aici, desparte oraşul în două: Buda, zona mai veche şi deluroasă, şi Pesta, zona nouă, activă) pentru a admira de sus podurile superb iluminate din Pesta, dar şi restul monumentelor. De altfel, în această zonă am mai revenit de 2-3 ori, pentru cîteva lucruri inedite, dar despre asta în zilele următoare.

Cam atît despre prima zi, una mai relaxantă. Mîine, totul despre ziua a doua, luni, 21 mai.

Tags:

11 Responses to “JURNAL: Budapesta, prima zi”

  1. lovingvama Says:

    Frumos. Foarte frumos.

    P.S. Stai liniştit! Nu eşti singurul care-şi dă autogoluri la foosball :D

  2. Andrei Militaru Says:

    budapesta pare o capitala linistita, comparativ cu bucurestiul, care e de-a dreptul monstruos ( din toate punctele de vedere- trafic, arhitectura etc)

  3. Cristi Roman Says:

    In ciuda traficului mare de masini si de la ei, si a santierelor dedicate constructiei liniei 4 de metrou, da, cred ca pot spune ca e mai linistit la ei decit la noi, fie si prin prin prisma lipsei claxonarilor :))

  4. lovingvama Says:

    Vezi ca nu ai modificat link-ul la bulevardul Andrassy. Broken.

  5. Lola Says:

    Frumos, frumos. Despre papa cand scrii? :D
    Si mai multe poze?

  6. Cristi Roman Says:

    lovingvama, la mine merge perfect, am verificat cu mai multi oameni: merge.

  7. Gabi Koreanu Says:

    Cristi,
    Ca sofer, mi s-a parut la fel de imposibila Budapesta ca si Bucurestiul, insa asemanarea se opreste aici.

  8. Cristi Roman Says:

    :))))

  9. x Says:

    eu m-am descurcat mult mai bine in Budapesta decit in Bucuresti.

  10. nimeni Says:

    Ce hotel era?

  11. CRISTI ROMAN Says:

    http://www.bedsnroses.com

    Dar nu e hotel, e casa de oaspeti.

Leave a Reply